2 motive

Asociația Pentru Cluj își propune să devină cel mai mare ONG din regiune, un conector între resursele orașului și ale companiilor și nevoille cetățenilor.

Ne dorim să educăm clujenii pentru a investi foarte puțin din resursa lor, 5 euro, dar constant, pentru că Clujul să aibă mai mult. Mai mult aer proaspăt, mai multe șanse pentru copii, mai mult sprijin pentru comunitate, mai multă dezvoltare, mai mult dialog.

Donând o sumă de numai 5 euro lunar în contul Asociației Pentru Cluj, veți obține două lucruri extraordinar de importante:

1. transparența – încasările de la sponsori vor fi publicate zilnic pe site-ul www.pentrucluj.ro, unde proiectele finanțate vor fi anunțate în mod public de fiecare data

2. implicare dinamică în finanțarea proiectelor. Luna de luna cei 5 euro ai tăi, împreună cu alți 5 euro ai altor clujeni vor contribui decisiv la rezolvarea unei palete mai lărgi de proiecte care să acopere întrajutorarea, responsabilitatea socială, protecția mediului, educația, ajutorul pentru animalele fără stăpân, dezvoltarea comunității, încurajarea activităților sportive, promovarea culturii, sprijinul pentru grupuri vulnerabile, dezvoltarea democrației locale.

Asociația Pentru Cluj promovează transparența , echitatea, parteneriatul, și mai ales, proiectele cu valoare socială adăugată, proiecte cu rază lungă de acțiune. Scopul final: un oraș în care tuturor să le fie bine să locuiască, un oraș deschis la minte și la suflet.